Servicii, programe și abordări

Analiza aplicată a comportamentului (ABA)

Analiza aplicată a comportamentului este o metodă de intervenție bazată pe teoriile comportamentale, pentru copiii cu tulburare de spectru autist creat de dr. Ivaar Lovaas în anii 70.

Ideea principală de la care pornește este aceea că, comportamentele  copiilor apar sau nu apar în funcție de mediu. Analiza aplicată a comportamentului arată că schimbând anumite condiții în mediu, comportamentele copiilor se schimbă în consecință. Această intervenție se poate desfășura în medii precum, locuința copilului, în copilăria mică, centre specializate pentru intervenție timpurie, și are ca obiectiv transferul în grădiniță și scoală, pe masură ce copilul crește și dobândește anumite abilități.  Este sistematică și consistentă, și pentru a fi eficientă este nevoie de un număr mare de ore pe săptămână (între 20 și 40), se monitorizează strict astfel  încât, în fiecare moment, evoluția copilului, problemele și competențele să fie clare.

Modalitatea prin care copilul este invatat deprinderi, comportamente adecvate și cunoștințe, este prin organizarea în pași mici a sarcinilor, permanent monitorizați și puternic recompensați până se ajunge la învățarea unor conduite mai complexe adecvate vârstei și potențialului copilului.

In cadrul centrului APCA, copilul va beneficia de o evaluare a unui consultant acreditat (BCBA) in aplicare acestei forme de terapii (ABA), precum si de un plan de interventie specific pentru nevoile sale, ce va fi stric monitorizat. I se va pune la dispozitie o echipa de terapeuti instruiti in metoda ABA ce va avea ca scop implementarea programului de interventie.

Ce facem noi?

Lista serviciilor noastre

image

ABA

Analiza aplicata a comportamentului. Pasi mici, permanent monitorizati si puternic recompensati.

image

Un prim pas in invatarea copilului pentru formarea unor forme complexe de comunicare.

image

Formarea unui limbaj de exprimare și de gesturi naturale de configurare-spațiu și percepție vizuală.

image

Sedinte pentru dezvoltarea si educarea limbajului (oral, citit, scris, de calcul).

image

Terapie prin miscare, benefica pentru copiii cu autism, contribuind la imbunatatirea abilitatilor motrice si senzoriale.

image

Ajutorarea copiilor cu autism in dobandirea independentei in majoritatea ariilor de existenta.

image

Sprijinirea copilului in situatiile noi si formarea independentei si a adaptabilitatii transferului de informatii.

image

Dezvoltarea exprimarii sociale si emotionale prin interactiunea cu ceilalti si invatarea in mod placut a lucrurilor noi.

Fiecare oră de terapie contează!

Donează 3.5% din impozitul pe venit!​